Ma topesc in agonie

Tu nu ma cunosti,dar eu exist.
Agonia ma doboara si simt ca ma topesc in ea de la atata caldura pe care nu mi-am dorit-o.Mint.Mi-am dorit-o,dar nu de la el.Niciodata de la el.Niciodata...Nemernicilor.Intr-un colt al patului a plans o fata in fiecare seara.Pentru fiecare dintre voi.Iar voua nu v-a pasat.Ma incurajez singura.Ma descurc.Pot face asta fara voi,cretini nemernici ce sunteti.Niciodata nu mi-am propus sa vars lacrimi amare pentru cineva  ceva atat de inutil.Niciodata nu m-am gandit cum o sa fie daca va primesc in sufletul meu.M-am lasat in bratele subconstientului si m-am balansat atat de tare pana cand am cazut.Eu v-am chemat.Plecati,plecati,plecati...
Nici intunericul nu urla de mai multa durere decat mine,atunci cand e imbolnavit de pete de lumina.Eu.Sunt fraiera.Inghit minciuni,inghit regretele voastre si inghit amaraciunea din sufletu-mi.Oh,sa taci din gura.Sa n-aud bazaitul soaptelor tale ,nu vreau sa aud freamatele tale ! Codrul o sa ti le intoarca inapoi,dezamagindu-te.Ca infigand un cutit in spatele tau.Ca lasandu-te sa zaci bolnav in mijlocul trotuarului.Ca inghitindu-te cu totul.Ca destramandu-ti fiecare coltisor al sufletului si dezarmandu-te.Oh ! Si daca n-ar fi cuvintele care sa ma impiedice,as face-o chiar eu.Cu doua maini goale si o inima ranita.Cu doua amintiri balansandu-se in mintea mea.Cand te-am intalnit si cand te-am zdruncinat cu totul.Asteapta,doar...Se va face noapte la tine,iar soarele ma va cauta pe mine.
"Te iubesc" o sa-mi spui.
"Te urasc." o sa-ti raspund.
"Nu..." o sa regreti.Dar eu DA,am depasit strada casei tale si am pornit alene mai departe...


*Poof*.